V-am promis că postările vor continua în funcţie de nivelul de inspiraţie.  În prezent, mai leg câteva cuvinte, lăsându-mi gândurile să curgă din pensulă.

Asta până când voi fi inapt să mai conştientizez ceea ce fac. Până când o să mă amăgesc că nu am creat nimic.

Gând funebru

Pe-al morţii pat mă-ntind uşor

Şi n-am de ce să-mi pese.

Peisaju-i tot mai incolor

Văd doar sicrie violete.

Şi noaptea-nghite cerul alb

Omoară tot ce-i viu.

Ea, secerând în lung şi-n lat

Pământul de-i pustiu.

Şi ştiu prea bine, într-un final,

Am să cobor şi eu

În negrul morţii infernal.

Mă rog la Dumnezeu-

Privind în jos, mă îngrozesc

Ştiind că în curând,

Gri cenuş-am să ajung,

Vârâtă sub pământ.

Cugetări

Mi-e somn,

Aş vrea să pot închide ochii.

Pentru o clipă,

Tăgăduind asupra morţii.

Pe Pământ,

Ce rost are viaţa mea infimă ?

Fără tine,

Mi-e dor de tine copilă !

Nu eşti,

În gând, te ţin mereu de mână.

Pe Pământ,

Mă-nconjoară o simplă umbră sumbră.

Coşmar

N-am somn,

Şi noaptea-i tot mai grea.

Casa e goală,

Şi totul se petrece în mintea mea.

În pat,

M-afund ca într-un râu.

Singurătate,

De ce mă ţii mereu în frâu ?

E rece,

Şi-aş vrea să mă-ncălzesc.

Pe tine,

În braţe să te strâng, să te iubesc.

Destul !

Lasă-mă să mor.

Lângă tine,

N-am loc, copil de muritor.