V-am promis că postările vor continua în funcţie de nivelul de inspiraţie.  În prezent, mai leg câteva cuvinte, lăsându-mi gândurile să curgă din pensulă.

Asta până când voi fi inapt să mai conştientizez ceea ce fac. Până când o să mă amăgesc că nu am creat nimic.

Gând funebru

Pe-al morţii pat mă-ntind uşor

Şi n-am de ce să-mi pese.

Peisaju-i tot mai incolor

Văd doar sicrie violete.

Şi noaptea-nghite cerul alb

Omoară tot ce-i viu.

Ea, secerând în lung şi-n lat

Pământul de-i pustiu.

Şi ştiu prea bine, într-un final,

Am să cobor şi eu

În negrul morţii infernal.

Mă rog la Dumnezeu-

Privind în jos, mă îngrozesc

Ştiind că în curând,

Gri cenuş-am să ajung,

Vârâtă sub pământ.

Cugetări

Mi-e somn,

Aş vrea să pot închide ochii.

Pentru o clipă,

Tăgăduind asupra morţii.

Pe Pământ,

Ce rost are viaţa mea infimă ?

Fără tine,

Mi-e dor de tine copilă !

Nu eşti,

În gând, te ţin mereu de mână.

Pe Pământ,

Mă-nconjoară o simplă umbră sumbră.

Coşmar

N-am somn,

Şi noaptea-i tot mai grea.

Casa e goală,

Şi totul se petrece în mintea mea.

În pat,

M-afund ca într-un râu.

Singurătate,

De ce mă ţii mereu în frâu ?

E rece,

Şi-aş vrea să mă-ncălzesc.

Pe tine,

În braţe să te strâng, să te iubesc.

Destul !

Lasă-mă să mor.

Lângă tine,

N-am loc, copil de muritor.

O nouă zi, o nouă şansă de a crea. 

Iată două din primele mele "lucrări". Defapt, chiar sunt primele.

Melancolie

Plouă, şi-i vreme de beţie.

În cap, voci macabre îmi şoptesc

Iar eu în clasa pustie, 

La tine stau şi mă gândesc.

Şi-mi zic că eşti dusă departe.

În ale mele lumi închipuite

Şi-aştept, şi-aştept - vise deşarte, 

Oare de ce n-a fost să fie?

Iată că azi închid ochii pe vecie.

Şi tot la tine mă gândesc

Iubito, în ale mele lumi închipuite,

Te caut şi nu te mai găsesc.

El

Ai Lui creaţie suntem toţi.

Infimi, minusculi, rătăciţi

Pătrunşi în suflet de-un fior,

Şi asupriţi de spaima morţii.

Iar El, jelind al nost' păcat 

Priveşte şi oftează.

Şi prin Cuvântul Preaînalt,

Fiul se întrupează.

El se coboară printre noi,

În chinuri şi-n durere

Şi prin Jertfa de pe Cruce,

Păcatul să-l dezlege.

De moarte uite, n-am scăpat.

Dar dup-a Lui poruncă

Noi, ce ţărân-am fost odat'

Ţărâna ne mănâncă.

Un ideal atins 

Era un timp când priveam biblioteca şi mă întrebam, 

" Cum poţi umple paginile goale, de ce ai nevoie ? "

Şi răspunsul, a fost destul de uşor. Gustând câte puţin din literatura celor mai "mari" şi cu dorinţa de a crea, am reuşit să modelez, sau nu, literele din forma lor brută, dându-le un scop. 

" Citeşte ! "

Şi aşa am început să-mi "pictez" ideile pe file albe, într-un ton monoton, fără constrângeri şi delimitări.

Izolare

Cică-i primăvară -

Dar în jurul meu e tot mai rece.

Viaţa, singură şi amară 

N-ai motiv de-a o petrece.

Şi stam tăcut lângă fereastră

Privind în vag, necunoscut.

În jur, o lume neînţeleasă

Tablou sublim - fără contur.

Iar eu, rămân la fel de rece

Aşa am fost, aşa-m să mor.

Lângă tabloul lumii neînţelese

Fără contur, şi incolor.