Fă ceea ce iubeşti ca să fii fericit ! 

Se spune că fericirea stă în lucrurile simple. 

Pentru mine, transformarea unei foi albe nu e un lucru simplu, dar nu mă deranjează. Acest proces creează un sentiment plăcut, dar scurt - într-un cuvânt, unic.

Ca să ridici un labirint din litere, un monument, ai nevoie de o bază stabilă. 

Un şevalet pentru pânza care urmează să o pictezi.

Lasă-ţi gândurile să umble libere. Atunci vei realiza că tu, ca persoană, nu eşti decât un intrument, prin intermediul căruia poţi transmite ceva.

Ceea ce încerc să fac eu acum.

Lacul

Pe malul lacului albastru,

Îmi petrec nopţile târzii.

Privind atent, la Sfântul astru,

Printre stele, jucându-se copii.

Iar lacul, în oglindirea sa măiastră,

M-arată trist şi-ngândurat.

Înconjurat de trestii legănânde,

Vrea să-mi arate ce-am uitat !?

Şi mă privesc aşa cum sunt - 

Înconjurat de aceleaşi trestii reci.

- Îmbătrânesc ! Şi lăcrimând,

Am închis ochii pe veci.

Astenie de toamnă

Ce rece-i parcul - 

Şi băncile-nvelite-n pânze.

Copacii goi, ce trag cu ochiul,

Iar eu, înconjurat de-un văl de frunze.

Uşor plec capul şi privesc - 

Spre marea-nfrunzărită.

- Ce-o vrând oare ? mă gândesc,

- S-o las să mă înghită ?

Apoi, cu capu-n nori, la cer - 

Mă zbat, şi-ncep să urlu.

Lume, un singur lucru-ţi cer.

Singurătate - rămâi la fel de sumbru..

Duet

Deschide cartea şi citeşte,

Zăpada las' de ne-nveleşte.

Aprinde focul, las' să ardă,

Iarna asta-i tot mai caldă.

Eu trag fotoliul mai spre tine,

De mă-ncălzea a ta iubire.

Şi cuprinzând, te iau în braţe.

Priveşte-n cer, e plin de astre.

Te rog, citeşte-n continuare, 

Povestea-i bună - ştii că doare ?

Iubire, vocea ta uşor m-alintă,

Povestea-i dulce - o colindă.

Sfârşit

Doliu şi sicrie, 

Oraşu-i plin de morţi.

Strada e pustie, 

În cimitir de vrei, îi găseşti pe toţi.

Copii, femei şi toţi bătrânii, 

Stau în groapă-nghesuiţi.

Descompuşi, precum cărbunii,

Incineraţi şi prăpădiţi.

Şi rătăcind printre morminte, 

Ajung închis într-un cavou.

Am murit şi fără tine, 

Lumea-i dusă - morţi din nou.

E rece, rece ..

E rece, rece ..

Bănci împrăştiate-n clasă, 

Tabla-i goală, parcă-i arsă.

E rece, rece ..

E rece, rece ..

Toţi, cu frunţile pe bancă,

Până şi afară-i toamnă.

E rece, rece ..

E rece, rece ..

Toţi, pierduţi în file goale,

Plâng amar făr' să se scoale.

E rece, rece ..

V-am promis că postările vor continua în funcţie de nivelul de inspiraţie.  În prezent, mai leg câteva cuvinte, lăsându-mi gândurile să curgă din pensulă.

Asta până când voi fi inapt să mai conştientizez ceea ce fac. Până când o să mă amăgesc că nu am creat nimic.

Gând funebru

Pe-al morţii pat mă-ntind uşor

Şi n-am de ce să-mi pese.

Peisaju-i tot mai incolor

Văd doar sicrie violete.

Şi noaptea-nghite cerul alb

Omoară tot ce-i viu.

Ea, secerând în lung şi-n lat

Pământul de-i pustiu.

Şi ştiu prea bine, într-un final,

Am să cobor şi eu

În negrul morţii infernal.

Mă rog la Dumnezeu-

Privind în jos, mă îngrozesc

Ştiind că în curând,

Gri cenuş-am să ajung,

Vârâtă sub pământ.

Cugetări

Mi-e somn,

Aş vrea să pot închide ochii.

Pentru o clipă,

Tăgăduind asupra morţii.

Pe Pământ,

Ce rost are viaţa mea infimă ?

Fără tine,

Mi-e dor de tine copilă !

Nu eşti,

În gând, te ţin mereu de mână.

Pe Pământ,

Mă-nconjoară o simplă umbră sumbră.

Coşmar

N-am somn,

Şi noaptea-i tot mai grea.

Casa e goală,

Şi totul se petrece în mintea mea.

În pat,

M-afund ca într-un râu.

Singurătate,

De ce mă ţii mereu în frâu ?

E rece,

Şi-aş vrea să mă-ncălzesc.

Pe tine,

În braţe să te strâng, să te iubesc.

Destul !

Lasă-mă să mor.

Lângă tine,

N-am loc, copil de muritor.

O nouă zi, o nouă şansă de a crea. 

Iată două din primele mele "lucrări". Defapt, chiar sunt primele.

Melancolie

Plouă, şi-i vreme de beţie.

În cap, voci macabre îmi şoptesc

Iar eu în clasa pustie, 

La tine stau şi mă gândesc.

Şi-mi zic că eşti dusă departe.

În ale mele lumi închipuite

Şi-aştept, şi-aştept - vise deşarte, 

Oare de ce n-a fost să fie?

Iată că azi închid ochii pe vecie.

Şi tot la tine mă gândesc

Iubito, în ale mele lumi închipuite,

Te caut şi nu te mai găsesc.

El

Ai Lui creaţie suntem toţi.

Infimi, minusculi, rătăciţi

Pătrunşi în suflet de-un fior,

Şi asupriţi de spaima morţii.

Iar El, jelind al nost' păcat 

Priveşte şi oftează.

Şi prin Cuvântul Preaînalt,

Fiul se întrupează.

El se coboară printre noi,

În chinuri şi-n durere

Şi prin Jertfa de pe Cruce,

Păcatul să-l dezlege.

De moarte uite, n-am scăpat.

Dar dup-a Lui poruncă

Noi, ce ţărân-am fost odat'

Ţărâna ne mănâncă.

Un ideal atins 

Era un timp când priveam biblioteca şi mă întrebam, 

" Cum poţi umple paginile goale, de ce ai nevoie ? "

Şi răspunsul, a fost destul de uşor. Gustând câte puţin din literatura celor mai "mari" şi cu dorinţa de a crea, am reuşit să modelez, sau nu, literele din forma lor brută, dându-le un scop. 

" Citeşte ! "

Şi aşa am început să-mi "pictez" ideile pe file albe, într-un ton monoton, fără constrângeri şi delimitări.

Izolare

Cică-i primăvară -

Dar în jurul meu e tot mai rece.

Viaţa, singură şi amară 

N-ai motiv de-a o petrece.

Şi stam tăcut lângă fereastră

Privind în vag, necunoscut.

În jur, o lume neînţeleasă

Tablou sublim - fără contur.

Iar eu, rămân la fel de rece

Aşa am fost, aşa-m să mor.

Lângă tabloul lumii neînţelese

Fără contur, şi incolor.